După doi ani consecutivi care au debutat fiecare cu câte o așa-zisă „revoluție fiscală” și în contextul în care deficitele bugetare tind să se cronicizeze de la un an la altul la o valoare nepermis de mare (de peste 3% din PIB), cred că cel mai bun lucru pentru fiscalitatea românească în 2020 ar fi să nu se întâmple nimic spectaculos.
Să sperăm că noii guvernanți vor fi mai „mai puțin creativi” în a lansa pe piață noi „revoluții fiscale” și vor merge pe ideea de bun-simț a unui sistem fiscal predictibil și structurat logic și cursiv, care va veni doar cu unele corecții coerente și atât de necesare la nivelul legislației fiscale.
Ultimii doi ani au lăsat în urma lor, în unele situații, o înșiruire aleatorie de modificări legislative, dispersate în interiorul legislației fiscale, dar fără a fi parte integrantă a unei noi optici fiscale de ansamblu. Acest fapt a condus la incertitudini majore și la dificultăți în înțelegerea legislației fiscale și, implicit, la operaționalizarea efectivă a acesteia în practica fiscală de zi cu zi.
Modificările insuficient structurate ale legislației fiscale, precum și corecțiile ulterioare, făcute din mers și pe repede înainte, conduc implicit și inevitabil la o anumită marjă de subiectivism în aplicarea unitară a legislației fiscale. Marjă consistentă, care poate transforma chiar și un contribuabil onest și de bună-credință într-o victimă potențială a unor interpretări abuzive și discreționare ale textelor de lege, care pot fi date de organele fiscale.
De aceea cred că sistemul trebuie recalibrat în ansamblul său și reașezat pe baze funcționale, într-un mod integrat, prin eliminarea redundanțelor, inechităților și inadvertențelor existente.
Iar un prim pas a fost deja făcut, prin eliminarea suprataxării contractelor de muncă în regim part time și abrogarea sistemului de split TVA (începând cu 01 februarie 2020). A urmat OUG nr. 1/2020, prin care au fost aduse multiple corecții celebrei de acum OUG nr. 114/2018 (deși, în unele situații – cum ar fi taxa pe activele financiare – eu personal înțeleg că vorbim doar de o suspendare de la aplicare în anul 2020 și nu de o abrogare).
Poate că, până la momentul publicării acestui articol, exemplele vor continua și vor fi și mai multe… Pentru că mai sunt destule de făcut: implementarea unei legislații a holdingurilor, din perspectiva consolidării fiscale a profiturilor/pierderilor sau transpunerea jurisprudenței europene în interiorul textelor de lege ale codului fiscal (în special, la nivelul exercitării dreptului de deducere al TVA) sau corelarea amortismentului fiscal cu cel economic şi abordarea amortismentului fiscal al mijloacelor fixe amortizabile ca un promotor al creşterii economice.
Desigur, sunt multe de făcut și la nivelul procedurii fiscale. Să sperăm că se va respecta regula de înființare a popririlor la un anumit termen de la comunicare somației, în funcție de categoria contribuabilului și de suma datorată de acesta, așa cum prevede în prezent textul de lege.
Și poate, cumva, cumva se va reglementa și situația controalelor inopinante transformate ad hoc în inspecții fiscale parțiale. De asemenea, delimitarea mai riguroasă a situațiilor și a condițiilor în care poate interveni recalificarea și retratarea fiscală operată de organele fiscale poate conduce la eliminarea prezumției de vinovăție instituite de facto asupra contribuabililor, deoarece „legea forței” nu poate ține loc de „forța legii”.
Iar discuția finală cu contribuabilul nu va mai fi doar o noțiune formală, cu valențe teoretice, la fel ca și obligația de motivare în fapt și în drept a unei decizii de impunere (mai ales atunci când se procedează la retratarea substanței economice a tranzacțiilor derulate de către contribuabili și la recalificarea lor fiscală) … Să nu uităm și de o promisiune încă neonorată: transparentizarea procedurii de clasificare a contribuabililor în grupe de risc fiscal. Știu deja “argumentul suprem: nu se pot face toate deodată”.
Pe undeva, corect și plauzibil. Chiar dacă drumul e lung, iar pașii sunt mici și timizi, important este însă să nu pierdem, măcar acum, startul. Și să construim un mediu de afaceri prietenos, stabil și predictibil, guvernat de un parteneriat real și onest cu autoritatea publică, pentru că dacă investitorii vor pleca (și sunt opțiuni atrăgătoare chiar și în jurul nostru), poate că nu vor mai fi aici nici „ca să scoată banii din ţară” și nici „ca să facă evaziune fiscală” … dar atunci nici noi nu vom mai avea nici măcar pe cine arunca vina pentru un eșec deja anunțat.
Articol realizat de Dragoș Pătroi
Acest articol a apărut în anuarul „100 Cei mai buni Antreprenori”, ediția 2020, disponibil în rețeaua InMedio.
