- Dle președinte, acum la final de an 2023 vă rugăm să ne precizați cum a evoluat activitatea Exim Banca Românească în acest an față de anii precedenți?
Traian Halalai: Este dificil și oarecum incorect să facem o comparație a activității noastre din acest an cu cea din oricare dintre anii anteriori. Și spun acest lucru pentru că 2023 este practic anul I din viața Exim Banca Românească, ca bancă universală românească de top.
Din această perspectivă, anul acesta a fost unul foarte intens pentru noi pentru că vorbim practic despre o nouă bancă, cu un nou model de business, cu altă complexitate, cu un nou target. Și cu o nouă denumire – din luna mai, EximBank a devenit Exim Banca Românească.
În acest context, principala provocare a fost integrarea componentei de retail pentru a continua să ne îndeplinim misiunea de a susține creșterea prosperității în România și de a ne întări rolul de partener de creștere, sincronizat cu așteptările clienților. Și, aș zice că am depășit cu succes această provocare. Am parcurs un proces complex ce a presupus un efort consistent din partea echipei băncii. Mă refer la alinirea mecanismelor interne de funcționare, cu tot ce înseamnă proceduri și reglementări și, mai ales, la implementarea noului model operațional. Vorbim despre un volum de muncă substanțial și, de aceea, vreau să mulțumesc echipei pentru implicare și rezultate.
Ce acoperire are în prezent banca pe care o conduceți (nr. sucursale, agenții, bancomate) și care sunt planurile de dezvoltare în 2024, respectiv 2025?
Traian Halalai: Avem un model eficient și flexibil, al rețelei teritoriale, cu acoperire geografică în reședințele de județ și în orașe cu potențial economic, structurat pe cele două paliere de business – corporate și retail. Vorbim, cel puțin pentru acest an, despre 109 unități teritoriale: 83 de Sucursale destinate persoanelor fizice și microîntreprinderilor și 26 de Centre de Afaceri – dedicate exclusiv segmentului corporate. La acestea se adaugă o rețea de 103 ATM-uri, majoritatea fiind terminalele multi-funcționale care permit și depunerea de numerar.
Cât privește deciziile viitoare referitoare la prezența teritorială, acestea vor fi luate desigur în concordanță cu contextul general de pe piața bancară și cu strategia de business.
Până la momentul intrării pe piața de retail, preluarea Băncii Românești, EXIMBANK avea un alt statut. Cum vedeți piața bancară din România în general și cu ce servicii/produse puteți veni așa încât EXIM Banca Românească să fie percepută ca o banca de talie europeană.
Traian Halalai: Sistemul bancar românesc este unul foarte dinamic, care evoluează în funcție de contextele macroeconomice, și care a demonstrat reziliență și un management eficient al riscurilor care i-au permis să furnizeze finanțarea necesară susținerii companiilor locale și, implicit, pentru susținerea economiei. Iar Exim Banca Românească a fost permanent unul dintre jucătorii proactivi de pe piață corelându-și strategia cu evoluția macroeconomică și obiectivele autorităților, inclusiv prin prisma dimensiunii europene pe care banca deja o are.
Ne-am implicat activ în proiecte cu entități similare din Europa și nu numai, pentru a crea contexte favorabile dezvoltării economiei locale. Și o să vă dau câteva exemple:
În tot acest context al turbulențelor venite de pe plan internațional (pandemie, criză energie, creșteri prețuri materii prime, război etc.), Exim Banca Românească a acționat de o manieră coordonată cu instituțiile similare din celelalte state membre UE și și-a adaptat rapid portofoliul cu produse care să ofere companiilor românești condiții echivalente de operare cu cele ale companiilor din Uniunea Europeană. Și mă refer în special la schemele de ajutor de stat implementate precum Programul financiar de susținere a companiilor mari și a IMM-urilor cu cifra de afaceri peste 20 de milioane de lei în 2019 și Schema de ajutor de stat menită să asigure lichiditate și acces la finanțare firmelor care se confruntă cu dificultăți în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.
De asemenea, Exim Banca Românească este unul dintre membri fondatori ai Fondului de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări, un instrument dedicat investițiilor în infrastructura din zona Europei Centrale și de Est.
Și ca o ultimă expresie a dimensiunii noastre europene, aș vrea doar să menționez și că Exim Banca Românească este una dintre instituțiile cheie ale susținerii procesului de aderare a României la OCDE, proiect de țară cu o semnificație similară celor legate de aderarea la UE și NATO. Suntem singura instituție financiară din România, specializată, cu rol de promovare a exportului, în concordanță cu standardele Acordului OCDE privind creditele la export care beneficiază de susținere oficială.
Chiar dacă acum suntem o nouă bancă, ne păstrăm unicitatea pe piața românească și, independent de componentele specifice unei bănci universale, continuăm să acționăm pe segmentul garanțiilor și asigurărilor de stat, conform mandatului primit din partea statului român.
Online sau fizic? Cum vedeți dezvoltarea banking-ului în România?
Traian Halalai: Pe măsură ce dezvoltările și investițiile IT vor avansa, vom asista desigur și la o schimbare a arhitecturii comerciale axată pe remodelarea rețelei bancare tradiționale. Pe termen mediu, cred că unitățile bancare vor rămâne principalul punct de contact, dar vor funcționa după un model hibrid – cu personal pentru consiliere și canale alternative de distribuție (unități de tip self-banking, ghişee automate, ATM-uri etc.) pentru o acoperire mai bună a nevoilor de servicii financiare.
Pe termen lung, e greu de estimat pentru că, așa cum acum suntem contemporani cu o evoluție a tehnologiei demnă de romanele de anticipație, iar în sistemul bancar se produc schimbări pe care nici nu ni le-am fi imaginat în urmă cu 25 de ani, la fel de bine lucrurile s-ar putea schimba radical. Probabil, vom vorbi despre inteligență artificială sau cine știe ce alte lucruri va mai imagina inteligența umană.
În urmă cu un an a fost înființată Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior. Ați reușit în decursul acestui an să promovați împreună cu această instituție programe/proiecte prin care exporturile României să crească, iar importurile să scadă. Ne puteți oferi câteva exemple?
Traian Halalai: Este adevărat că, de mai mult de 30 de ani, banca se implică activ în susținerea și promovarea mediului de afaceri românesc, sprijinind proiectele companiilor locale prin produsele sale specifice. Ca atare, s-a fixat în memoria colectivă ca ”banca exportatorilor”, o sintagmă care ne plasează într-o zonă extrem de nișată și care astăzi este mult depășită.
Segmentarea pieței și identificarea nevoilor unor noi potențiali clienti au condus în timp la revizuirea obiectului de activitate, demers prin care s-a extins considerabil zona de adresabilitate a ofertei băncii. Ca urmare, pe segmentul corporate, Exim Banca Românească poate sprijini prin instrumentele financiare de care dispune orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacţii internaţionale, ori se adresează numai pieţei interne. Suntem așadar o bancă deschisă oricărui tip de afacere, singurul factor delimitator în analiza solicitărilor fiind viabilitatea proiectelor.
Sigur că exportatorii rămân un segment important pentru noi și ne propunem ca obiectiv fundamental să continuăm să implementăm programe de suport adaptate nevoilor mediului de afaceri și în concordanță cu coordonatele și obiectivele macroeconomice stabilite de autorități.
Ce estimări aveți referitoare la evoluția economiei românești în următorii ani?
Traian Halalai: Economia românească pare să se îndrepte treptat spre un model de creștere în care rolul investițiilor va fi unul mult mai important, iar, în condițiile în care acest model se va menține pe termen mai lung, potențialul economiei românești va crește gradual în următorii ani.
De aceea, consider că România are atuuri pentru a-și modela o traiectorie de dezvoltare conturată puternic în jurul ideii de valorificare a poziției sale geo-strategice, ca stat membru al Uniunii Europene – statut care asigură accesul la resurse semnificative, și ca element de stabilitate în regiunea Europei de Est.
Astfel, cred că România de peste 10 ani să zicem va fi cel mai probabil o economie activă, dezvoltată și puternică, un element de stabilitate regională și un partener de afaceri valoros, alături de partenerii internaționali.
Valorificând oportunitățile oferite, stimulând intens potențialul local valoros de dezvoltare tehnologică, creând locuri de muncă inteligente pentru noile generații, avem toate premisele care să ne conducă la concluzia că putem vorbi despre o economie românească puternică, dinamică, o economie a viitorului european și global.
În decursul acestui an piața de M&A a avut o evoluție spectaculoasă în mai multe sectoare economice. În anii următori luați în calcul ca EXIM Banca Românească să se dezvolte prin preluarea altor bănci mai mici? În câți ani EXIM ar putea urca pe podiumul sectorului bancar din România în funcție de active, respectiv profitabilitate?
Traian Halalai: Pe piața bancară românească există încă destul loc pentru consolidare și cred că aceasta va fi tendința principală în anii următori: procesul de consolidare a sistemului bancar va continua, lucru care îi va permite să mobilizeze mai bine resursele pentru susținerea intermedierii financiare în România.
În ceea ce ne privește, ne propunem o strategie de creștere organică prin accelerarea ritmului de creștere a gradului de intermediere financiară pentru consolidarea poziției pe piața serviciilor financiar-bancare ca instituție de credit solidă, capabilă să facă față oricărei evoluții a economiei românești, cu toate provocările care derivă de aici, inclusiv de prudență și responsabilitate. Pentru că preocuparea noastră este construirea unei baze solide și sănătoase pentru creșterile viitoare și avem încredere că vom reuși să facem acest lucru așa cum am reușit să ne dezvoltăm accelerat în ultimii 12 ani, construind un brand puternic pe piața bancară.
Am dovedit că avem capacitatea şi resursele necesare pentru a ne reinventa astfel că, dacă provocările economice o vor cere sau dacă vor apărea oportunități pe piață, vom continua să acționăm cu toată flexibilitatea, deschiderea și responsabilitatea.