Lucia Morariu a intrat în business în urmă cu mai bine de 25 de ani, prin înființarea unei agenții de turism în Cluj-Napoca.
„Anul 1993 a fost un an destul de bun. Am început activitatea pe domeniul turismului intern, prin vânzarea pachetelor de servicii turistice pe litoralul românesc, în special. La vremea respectivă, litoralul reprezenta peste 90% din oferta pe care o puneam pe piață”, își amintește Lucia Morariu.
Afacerea a mers bine de la început. „Pentru strângerea capitalului social, care la vremea aceea era de 100.000 de lei, am împrumutat o parte din bani de la sora mea, care este și ea acționar în firmă, ne-am finanțat și prin câteva activități simple de comerț pe care le-am făcut atunci şi am început să vindem vacanţe la mare. Un an mai târziu, împreună cu familia, vindeam vacanţe în străinătate, iar după trei ani am început să vindem bilete de avion“, explică antreprenoarea, în câteva cuvinte, dezvoltarea de la zero a Eximtur, un business inedit pentru acea vreme.
Primul turoperator în turismul intern
„Ne-am acreditat IATA, am extins reţeaua de agenţii şi am devenit primul turoperator în turismul intern din România. Am dobândit şi acreditarea din partea principalilor turoperatori germani, intrând în domeniul business travel şi am înfiinţat propria şcoala de turism“, povestește Lucia Morariu.
Businessul Eximtur, început la Cluj-Napoca cu numai trei angajaţi, a ajuns în prezent la aproape 200, având extindere în toată ţara. Despre colegii ei din Eximtur, Lucia Morariu spune cu mândrie că se poate lăuda cu una dintre cele mai experimentate echipe de management în turism. Nu a fost uşor să ajungă la performanţă, adică în topul agențiilor de turism din România, dar a avut alături familia, care a sprijinit-o necondiționat în demersul antreprenorial.
Primii turişti care au investit cu încredere în una dintre primele agenţii cu capital privat din orasul Cluj-Napoca au fost câteva familii din Cluj, care au cumpărat vacanţe pe litoral. Primul grup organizat de Eximtur a fost la Praga, cu ocazia ultimului concert Pink Floyd pentru Europa de Est, iar ghid a fost chiar Lucia Morariu.
După 25 de ani, compania a ajuns la peste 250.000 de turişti anual care îşi petrec vacanţa în România sau în străinătate, în programele proprii Eximtur, dar şi companii care solicită servicii de business travel, acest segment generând astfel trei sferturi din veniturile companiei.
Cel mai bun an
În 2017, vânzările companiei deținute de Lucia Morariu au depășit 55 de milioane euro, înregistrând o creștere de aproximativ 15% față de anul precedent. Totodată, Eximtur a emis în 2017 bilete de avion în valoare de 22 milioane de euro.
Anul trecut, agenţia de turism Eximtur din Cluj -Napoca şi-a crescut afacerile cu 20% în primele trei trimestre. Numai în primul trimestru al anului 2018, vânzările agenției de turism au fost cu 18% mai mari față de perioada similară a anului precedent, ajungând la peste 18 milioane de euro.
„Pe produsele existente și pe capacitățile deja contractate, probabil vom închide pe o creștere de 30-35% pentru turismul intern litoral, pe care îl tratăm altfel decât pe restul țării pentru că este preponderent în structura capacităților de cazare pe care noi le avem și pe care le are România, iar în restul destinațiilor din România vom închide cu cel puțin 80% creștere și aici vorbim mai ales de Delta Dunării și de stațiunile balneare, care au cea mai mare pondere de creștere, de peste 100%”, ne declara în toamna anului trecut Lucia Morariu.
La acea dată, antreprenoarea estima la 25 de milioane de euro cifra de afaceri pe zona turismului intern. “Pot spune că este cel mai bun an din istoria Eximtur!”, încheie antreprenoarea.
Articol apărut în Top 100 antreprenori, anuar lansat în luna decembrie 2018, care se găsește la punctele de difuzare a presei și în rețeaua Inmedio.