Privesc în urmă și îmi aduc aminte cum anul 2018 a debutat, tumultuos, cu celebra „revoluție fiscală“. Mă gândesc la primele luni din anul 2018, când, practic, am asistat la o adevărată „manelizare“ a legislației fiscale, manifestată prin numeroase inadvertențe sau chiar lacune legislative, transpuse practic într-o nepermisă lipsă de coerență în aplicarea unitară și corelativă a noilor reglementări fiscale. Au fost necesare mai multe „corecții din mers“ ale cadrului normativ, pentru ca lucrurile să fie, treptat, cât de cât armonizate și să poată funcționa.
În aceste condiții, îmi pun întrebarea referitoare la așteptările pe care le putem avea de la fiscalitatea românească în 2019. Desigur, putem visa frumos și să ne gândim la o legislație corect structurată a holding-urilor, din perspectiva consolidării fiscale a profiturilor / pierderilor …sau la transpunerea jurisprudenței europene recente în interiorul textelor de lege ale codului fiscal, în special la nivelul exercitării dreptului de deducere al TVA… sau la armonizarea normelor contabile cu regulile fiscale, în vederea limitării redundanțelor existente între acestea… sau la definirea unor criterii clare și explicite pentru calificarea fiscală a unei tranzacții ca fiind artificiale (fără substanță / conținut economic), în măsură să elimine interpretările subiective sau arbitrare ale organelor de inspecție fiscală…sau, în sfârșit, la o reglementare conceptuală în sine a verificărilor efectuate de inspectorii antifraudă…sau la multe, multe altele, mai ales în domeniul procedurii fiscale…
Dacă însă suntem realiști și nu confundăm dorința cu putința, cred că cel mai bine ar fi să nu ne așteptăm la nimic. Adică chiar să ne dorim ca lucrurile să rămână așa cum sunt, măcar stabile și predictibile, fără noi modificări pe fond ale legislației fiscale, apărute „peste noapte“, care pot fi contradictorii, inconsecvente și insuficient structurate sub raportul operaționalizării lor efective în practica fiscală de zi cu zi. Pentru că nu cred că este de dorit ca, la adăpostul justificării (nobile, de altfel) privind armonizarea și eficientizarea legislației fiscale, să ne trezim cu niște modificări care să amenințe și așa fragila stabilitate în materie fiscală, la care am ajuns după ce tocmai am trecut prin acest an 2018, al marilor schimbări și frământări în materie fiscală. Până când nu vom vedea însă forma finală a legii prin care să se aprobe deja celebra OUG nr. 79/2017 nu cred că suntem scutiți de emoții în acest sens. De multe ori, am avut impresia că s-a mers pe modificări punctuale, limitative ale legislației fiscale, care să corespundă unor cerințe de moment (fie din perspectiva creșterii veniturilor bugetare, fie din perspectiva satisfacerii unor doleanțe ale mediului de afaceri), dar fără a calcula impactul acestora pe termen cel puțin mediu și, mai ales, fără a fi parte integrantă a unei strategii sau a unei viziuni fiscale de ansamblu.
O înșiruire dispersată a unor eventuale modificări legislative – chiar corecte dacă sunt privite individual, dar necorelate între ele sau cu actualele texte de lege – ar fi extrem de stânjenitoare pentru mediul de afaceri, deoarece pot apărea greutăți în înțelegerea și în aplicarea lor. Să nu uităm că un sistem fiscal este perceput de contribuabili ca fiind unul prietenos – și, implicit, acceptat în mod voluntar – nu doar prin prisma nivelului strict matematic al sarcinii fiscale, ci și prin prisma modului în care acesta se manifestă și interacționează în raporturile directe cu plătitorii de impozite și taxe. De multe ori, poate că este de preferat o sarcină fiscală mai mare, dar stabilă și care să ofere o certitudine a impunerii, în lipsa oricărei marje de interpretabilitate a referențialului normativ, de natură să transforme contribuabilul într-o „victimă“ a unor debite suplimentare.
În concluzie, cred că ne putem declara mulțumiți dacă decidenții în cauză vor fi mai rezervați și „mai puțin creativi” în a lansa pe piață, în anul care urmează, noi modificări ale legislației fiscale, deoarece așa putem fi siguri că măcar nu ne putem aștepta la surprize neplăcute…
Privesc în urmă și îmi aduc aminte cum anul 2018 a debutat, tumultuos, cu celebra „revoluție fiscală“. Mă gândesc la primele luni din anul 2018, când, practic, am asistat la o adevărată „manelizare“ a legislației fiscale, manifestată prin numeroase inadvertențe sau chiar lacune legislative, transpuse practic într-o nepermisă lipsă de coerență în aplicarea unitară și corelativă a noilor reglementări fiscale. Au fost necesare mai multe „corecții din mers“ ale cadrului normativ, pentru ca lucrurile să fie, treptat, cât de cât armonizate și să poată funcționa.
În aceste condiții, îmi pun întrebarea referitoare la așteptările pe care le putem avea de la fiscalitatea românească în 2019. Desigur, putem visa frumos și să ne gândim la o legislație corect structurată a holding-urilor, din perspectiva consolidării fiscale a profiturilor / pierderilor …sau la transpunerea jurisprudenței europene recente în interiorul textelor de lege ale codului fiscal, în special la nivelul exercitării dreptului de deducere al TVA… sau la armonizarea normelor contabile cu regulile fiscale, în vederea limitării redundanțelor existente între acestea… sau la definirea unor criterii clare și explicite pentru calificarea fiscală a unei tranzacții ca fiind artificiale (fără substanță / conținut economic), în măsură să elimine interpretările subiective sau arbitrare ale organelor de inspecție fiscală…sau, în sfârșit, la o reglementare conceptuală în sine a verificărilor efectuate de inspectorii antifraudă…sau la multe, multe altele, mai ales în domeniul procedurii fiscale…
Dacă însă suntem realiști și nu confundăm dorința cu putința, cred că cel mai bine ar fi să nu ne așteptăm la nimic. Adică chiar să ne dorim ca lucrurile să rămână așa cum sunt, măcar stabile și predictibile, fără noi modificări pe fond ale legislației fiscale, apărute „peste noapte“, care pot fi contradictorii, inconsecvente și insuficient structurate sub raportul operaționalizării lor efective în practica fiscală de zi cu zi. Pentru că nu cred că este de dorit ca, la adăpostul justificării (nobile, de altfel) privind armonizarea și eficientizarea legislației fiscale, să ne trezim cu niște modificări care să amenințe și așa fragila stabilitate în materie fiscală, la care am ajuns după ce tocmai am trecut prin acest an 2018, al marilor schimbări și frământări în materie fiscală. Până când nu vom vedea însă forma finală a legii prin care să se aprobe deja celebra OUG nr. 79/2017 nu cred că suntem scutiți de emoții în acest sens. De multe ori, am avut impresia că s-a mers pe modificări punctuale, limitative ale legislației fiscale, care să corespundă unor cerințe de moment (fie din perspectiva creșterii veniturilor bugetare, fie din perspectiva satisfacerii unor doleanțe ale mediului de afaceri), dar fără a calcula impactul acestora pe termen cel puțin mediu și, mai ales, fără a fi parte integrantă a unei strategii sau a unei viziuni fiscale de ansamblu.
O înșiruire dispersată a unor eventuale modificări legislative – chiar corecte dacă sunt privite individual, dar necorelate între ele sau cu actualele texte de lege – ar fi extrem de stânjenitoare pentru mediul de afaceri, deoarece pot apărea greutăți în înțelegerea și în aplicarea lor. Să nu uităm că un sistem fiscal este perceput de contribuabili ca fiind unul prietenos – și, implicit, acceptat în mod voluntar – nu doar prin prisma nivelului strict matematic al sarcinii fiscale, ci și prin prisma modului în care acesta se manifestă și interacționează în raporturile directe cu plătitorii de impozite și taxe. De multe ori, poate că este de preferat o sarcină fiscală mai mare, dar stabilă și care să ofere o certitudine a impunerii, în lipsa oricărei marje de interpretabilitate a referențialului normativ, de natură să transforme contribuabilul într-o „victimă“ a unor debite suplimentare.
În concluzie, cred că ne putem declara mulțumiți dacă decidenții în cauză vor fi mai rezervați și „mai puțin creativi” în a lansa pe piață, în anul care urmează, noi modificări ale legislației fiscale, deoarece așa putem fi siguri că măcar nu ne putem aștepta la surprize neplăcute…
Material apărut în Top 100 antreprenori, care se găsește la punctele de difuzare a presei și în rețeaua Inmedio.
Puteți comanda Top 100 antreprenori, printr-un mail la adresa office@banii.net, în care să specificați adresa și numărul de exemplare dorite. Prețul unui exemplar este de 25 de lei.
