Ambianță caldă și relaxantă la casa X, clipe de neuitat la pensiunea Y, mâncare ca la mamă acasă la locanta Y. Margarete, moteluri și hosteluri, dar nimeni nu te invită în locuri de lux. Hotelurile de 5 stele puse în vârful muntelui, dotate cu restaurante în care ești tratat ca un gentleman, se pare că doar austriecii și elvețienii au, și uneori le mai exportă și pe la “frații” bulgari.
În România, decorul special se asociază cu case în care stai cu gazda, cea care îți aduce să mănânci și să bei la mese rustice din trunchi de copac nedecojit. Ludwig von Mises explica într-una dintre prelegerile sale ținute în Argentina anului 1958, la puțin timp după ce țara sud-americană scăpase de Juan Peron, de ce e nevoie de investiții străine. Fiindcă atunci când o țară nu are suficient capital, de care depinde prosperitatea locuitorilor săi, singura variantă este să-l importe.
Din păcate, în loc să realizeze că economia a trecut printrun proces amplu de dezinvestire, și e necesar capital din afară pentru ca românii să se bucure de bunăstare, conducătorii politici postcomuniști au decretat: Nu ne vindem țara! Iar în lipsa capitalului din străinătate s-a pus inflația.
Adică, populația în loc să prospere cu intrări de capital din exterior a sărăcit ca să se „fabrice” capitaliștii autohtoni, conectați politic, care au fost denumiți baroni locali. Elitele păstrează, în pofida deceniilor de comunism, o structură mentală clasic-liberală, care privilegiază libertatea și responsabilitatea individuală, precum și intervenția minimă a statului în economie și societate. Iar elitele se formează și se cultivă în universități.
Războiul pentru libertate se câștigă sau se pierde pe câmpul de luptă al educației. În pofida asalturilor tot mai susținute ale diverselor forme de stângă politică, universitățile americane reușesc încă să conserve canonul liberalismului clasic.
La noi nu se întâmplă același lucru. Noi n-am asimilat cum se cuvine respectivul canon. Începusem să o facem în perioada interbelică, cu mari blocaje și derapaje autoritare, după care am fost cu totul blocați de comunism. Acesta e adevăratul decalaj pe care îl are România față de Vest și iată cum se explică de ce occidentalii se uită de sus la românii care le vizitează țara.
Avem un gap educațional pe care l-am lărgit în ultimii ani încercând să conservăm și redistribuim sărăcia prin instituții de pază și protecție în loc să realizăm sporuri de productivitate cu ajutorul piețelor. Poate că nu se vede clar legătura dintre lipsa stelelor și dominanța margaretelor, însă termenul de “sănătoasă”, comun peisajului mirific al munților și originii conducătorilor, o face să devină clară când țăranul se mută la oraș. Să-l urmărim tot pe Mises.
Concepția liberală cu privire la viața socială a creat sistemul economic bazat pe diviziunea muncii. Cea mai evidentă expresie a economiei de schimb este așezarea urbană, care-i posibilă doar într-o astfel de economie.
În orașe, doctrina liberală e dezvoltată într-un sistem închis și aici își găsește cei mai mulți susținători. Dar cu cât bunăstarea crește mai mult și mai repede și cu cât mai numeroși sunt, așadar, imigranții de la țară către oraș, cu atât mai puternice devin atacurile pe care liberalismul le suferă din principiul violenței. Imigranții își găsesc curând locul lor în viața urbană, și tot curând adoptă, în mod exterior, manierele și opiniile orășenești, însă pentru multă vreme ei rămân străini gândirii civice. Nu-și pot croi o filosofie socială cu aceeași ușurință cu care își croiește un nou costum.
Aceasta trebuie câștigată – și câștigată cu efort al gândirii. Astfel găsim că, iarăși și iarăși în istorie, epocile de creștere puternică și progresivă ale lumii gândirii liberale, când bunăstarea sporește cu dezvoltarea diviziunii sociale a muncii, alternează cu epoci în care principiul violenței încearcă să obțină supremația – în care bunăstarea scade pentru că diviziunea muncii decade.
Acest articol a apărut în Top 100 antreprenori, care se găsește la punctele de difuzare a presei și în rețeaua Inmedio.
