Fenomenul UNTOLD

0

Festivalul UNTOLD, creat de antreprenorul Bogdan Buta ajunge, în 2020 la a șasea ediție, și a fost clasat, anul trecut, pe locul opt la nivel mondial într-un clasament alcătuit de primii 100 de DJ din lume, devansând, astfel, festivaluri de tradiţie cum sunt Coachella, Burning Man sau Sziget.

Clasamentul a fost publicat de publicaţia internaţională DJ MAG, specializată în festivaluri d e muzică electronică. La cea de-a cincea ediţie, în line-up-ul festivalului UNTOLD s-au aflat unii dintre cei mai buni artişti ai momentului – Robbie Williams, Armin van Buuren, Martin Garrix, David Guetta, Dimitri Vegas&Like Mike, Steve Aoki, 3 Are Legend, Tinie Tempah, Busta Rhymes, Tove Lo şi mulţi alţii.

Untold a atras peste 370.000 de participanţi în cele patru zile de festival din 2019, iar mai bine de 20% dintre aceştia au fost turişti străini, De la an la an, numărul de participanţi la festival a crescut cu circa 15%. Pentru ediția din acest, an, primele 32.000 de abonamente s-au vândut în patru minute, înainte să fie anunțat vreun artist.

Potrivit lui Bogdan Buta, fondatorul UNTOLD, în 2019, investiția în organizarea festivalului a fost de peste 16 milioane de euro. Bugetul este cu 2 milioane de euro mai mare faţă de nivelul din 2018. Încasările vin de la firmele partenere care pariază pe promovare (40% din buget), din vânzarea de bilete şi abonamente (40%) şi de la partenerii care vin cu standuri în cadrul evenimentului (20%).

Festivalul a dezvoltat mai multe campanii de responsabilitate socială precum  Blood Network, România all Inclusive, Bac de 10. De asemenea, UNTOLD este unul din sponsorii principali ai echipei de fotbal FC Universitatea Cluj. 

După ce în primăvara lui 2019, au construit două camere sterile pentru copiii tratați de cancer în Cluj-Napoca, reprezentanții Untold au cumpărat, câteva luni mai târziu, aparate de aer condiționat în valoare de peste 30 de mii de euro, pentru mai multe secții ale Spitalului pentru Copii din Cluj- Napoca.

Bogdan Buta ocupă locul 3 în clasamentul celor mai buni antreprenori din mass-media și entertainment

Acest articol a apărut în anuarul „100 Cei mai buni Antreprenori”, ediția 2020, disponibil în rețeaua InMedio.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here