Cunoscut în întreaga țară, grupul de farmacii DONA face parte dintr-un conglomerat de firme care îl au ca numitor comun pe medicul Eugen Marcel Banciu.
În 1992, a renunțat să mai profeseze și și-a început drumul în antreprenoriat. Prima firmă a lui Banciu, Farmexpert, este vândută în 2013 doar pentru a face loc unui nou business în același domeniu: SIEPCOFAR.
Acum, grupul DONA este format din firmele SIEPCOFAR SA, DONA Logistică și Dona Marketing Grup. „Am început cu o farmacie şi astăzi lanţul de farmacii Dona reuneşte peste 300 de unităţi. Prezenţi pe o piaţă marcată de incertitudini şi plină de provocări, am demonstrat că Dona este o construcţie de business solidă, bine organizată, optimizată din punct de vedere operaţional, cu know-how consistent, instrumente şi proceduri de lucru eficiente, care asigură baza pentru o dezvoltare sănătoasă şi susţinută, pe termen lung”, spune Eugen Banciu, preşedintele grupului Dona.
Grupul DONA a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 230 milioane euro și o dublare a profitului față de anul precedent. Printre realizările din 2017 se numără extinderea rețelei de farmacii și dezvoltarea activității noului depozit DONA. Logistică, unul dintre cele mai mari din România, care lucrează în prezent pentru peste 300 de clienți.
Suma totală a investițiilor realizate în 2017 s-a ridicat la 5 milioane euro. Pentru 2018, reprezentanții companiei își propun o creștere cu 21,5% a cifrei de afaceri, susținută în special de dezvoltarea activității de distribuție și a rețelei de farmacii. Bugetul de investiții pentru anul 2018 a fost de 4 milioane de euro.
Articol apărut în Top 100 antreprenori, anuar lansat în luna decembrie 2018, care se găsește la punctele de difuzare a presei și în rețeaua Inmedio.