Înainte de Revoluție, Viorel Gafița a lucrat în comerțul exterior. Apoi și-a continuat acțivitatea în sectorul energetic. În prezent este acționarul principal și președinte al grupului Romelectro.
Romelectro SA este contractor general pentru proiecte complexe de energie: producere (termo, hidro, regenerabile), transport şi distribuţie ale energiei electrice, precum şi de proiecte de infrastructură şi din industriile neenergetice.
Din Grupul Romelectro mai fac parte ISPE și Electromontaj Sibiu. ISPE (Institutul de Studii şi Proiectări Energetice) a fost înfiinţat în anul 1949 cu misiunea de a realiza ingineria pentru planul naţional de electrificare; ISPE a fost proiectantul general al Sistemului Energetic Naţional din România, de la concept, la ingineria de detaliu, pentru toate termocentralele, staţiile şi liniile electrice şi sistemul în ansamblu.
Electromontaj Carpaţi Sibiu este contractor de lucrări de montaj instalaţii electrice şi de automatizare.
„Evoluția pe care a avut-o în ultimii ani Romelectro ne consolidează poziția de cel mai important contractor general de proiecte energetice din România. Compania parcurge un moment foarte favorabil, reușind ca pe lângă proiectele din străinătate să câștige licitaţii organizate de companiile naţionale pentru proiecte energetice de mare complexitate”, ne-a transmis Viorel Gafița, președintele Romelectro.
Articol apărut în Top 100 antreprenori, anuar lansat în luna decembrie 2018, care se găsește la punctele de difuzare a presei și în rețeaua Inmedio.
