Un business de cinci stele

0

Printre hobby-urile la care antreprenorul Radu Enache, acționarul Continental Hotels, nu poate renunța se numără mai ales spectacolele de operă și cele de muzică clasică. Nu e de mirare că, deseori, împreună cu soția, Enache participă la evenimente de acest gen, în țară sau în străinătate.

Iar când pleacă în vacanță, acesta se transformă într-un împătimit al fotografiei, o altă pasiune care l-a urmărit în ultimii ani. Radu Enache este mai puțin cunoscut pentru hobby-urile sale, activități pe care le împarte doar cu prietenii, și mai mult pentru afacerea cu hoteluri pe care a construit-o în ultimii mai bine de 25 de ani.

Încă de la început, antreprenorul a poziționat compania drept una integrată, reprezentantă a unor branduri românești. Strategic, în timpul crizei economice, Radu Enache a reacționat rapid adaptându-se noului context și luând măsuri care să nu-i încetinească ritmul de dezvoltare. Deși, între timp, vremurile s-au mai schimbat, totuși au rămas multe lucruri care ar trebui puse la punct în această industrie.

Provocările sectorului

Antreprenorul a declarat în 2018 că provocarea pieței unde își dezvoltă businessul este protejarea acelor companii care generează locuri de muncă față de intervențiile statului, cu atât mai mult cu cât nu există o predictibilite și este foarte dificil să lucrezi la o strategie de business pe termen mediu și lung. Acesta a punctat că sunt încurajate doar anumite sectoare, în timp ce pentru altele nu există o coerență.

Cu alte cuvinte, factorii de decizie ar trebui să acorde mai multă atenție turismului în condițiile în care cele mai multe companii prezente în această industrie au capital românesc și, în medie, doi din zece salariați se regăsesc aici. Antreprenorul a vorbit și despre o măsură care a afectat, în general, afacerile din acest sector, și anume impozitul specific hotelier, introdus în 2017. Enache s-a referit la faptul că impozitul se aplică și companiilor mari și foarte mari, ceea ce duce inevitabil la goluri greu de umplut.

Desigur, Radu Enache nu are nimic împotriva plății unui impozit corect, în linie cu profitul înregistrat de o companie, însă, având în vedere contextul cu anii de criză, mai apoi toate măsurile luate de companii pentru investiții care nu au fost amortizate, apariția unui cost fix (impozit forfetar), care nu are legătură cu activitatea în sine, nu este o măsură încurajatoare. 

Noi investiții

Strategic, antreprenorul s-a concentrat în 2018 pe investiții în modernizarea hotelurilor Continental (trei stele) din Severin și Suceava și Forum (patru stele) din Arad, Oradea și Sibiu, concomitent cu modernizarea hotelului din Târgu-Mureș, clasificat acum la patru stele. Mai departe, Radu Enache plănuiește dezvoltarea unui complex hotelier pe un teren la Iași, care ar urma să fie compus din două hoteluri de trei și patru stele. De asemenea, este interesat să dezvolte proiecte și în alte orașe precum Brașov, Cluj, Timișoara. Fără doar și poate, punctul cheie va fi în anul 2020, odată cu conversia hotelurilor Ibis în hoteluri cu branduri Continental.

Cu toată această experiență acumulată în cei peste 25 de ani de business, Radu Enache este, cu siguranță, îndreptățit să dea cele mai bune ponturi pentru cei care și-ar dori să înceapă o afacere în acest domeniu. În primul rând, potrivit antreprenorului, acest sector are potențial, dar nu este predictibil. Apoi, este clar că România, ca destinație, este foarte atractivă, însă pierde mult din cauza infrastructurii. Totodată, birocrația din interiorul administrațiilor descurajează investitorii. Cu alte cuvinte, cei care chiar își doresc să pornească pe un asemenea drum, ar trebui să aibă mult curaj și să se înarmeze cu multă răbdare.

Astăzi, lanțul Continental, care are 14 unități de cazare sub mai multe branduri, este unul dintre cele mai mari din țară, cu o capacitate de circa 2.000 de camere. În 2017, cifra de afaceri a companiei a fost de circa 25,8 milioane de euro (118 milioane de lei), în timp ce profitul net a înregistrat aproape 0,9 milioane de euro (4 milioane de lei). De altfel, în 2018, afacerea a evoluat conform estimărilor, respectiv un plus de aproximativ 5%.

Articol apărut în Top 100 antreprenori, anuar lansat în luna decembrie 2018, care se găsește la punctele de difuzare a presei și în rețeaua Inmedio.

Puteți comanda Top 100 antreprenori, printr-un mail la adresa office@banii.net, în care să specificați adresa și numărul de exemplare dorite. Prețul unui exemplar este de 25 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here