Pentru omul de afaceri Dan Ostahie, anul 2018 a fost un an plin. Extinderea rețelei de magazine Altex și Media Galaxy și-a continuat parcursul, astfel încât compania deținută de cunoscutul antreprenor a bifat magazinul cu numărul 100, deschis la Oradea.
Creșterea semnificativă a consumului din România, datorată în principal creșterii deloc de neglijat a salariilor, a însemnat pentru Altex un avans de 20% a cifrei de afaceri în 2017 față de anul anterior, până la nivelul de aproximativ 718 milioane de euro.
Rețeaua de magazine a anunțat la Ministerul de Finanțe un profit care a depășit în 2017 nivelul de 10 milioane de euro, cu 22% mai mare față de anul 2016. Anul 2018 a însemnat pentru Dan Ostahie începutul unor investiții strategice privind business-ul Altex și Media Galaxy, în ceea ce privește segmenul de depozitare.
Omul de afaceri va dezvolta un nou centru logistic lângă București, în comuna Dragomirești Vale, pe un teren de 15 hectare care a fost achiziționat de pe piața liberă cu suma de 5,5 milioane de euro. Noul hub logistic este alcătuit din două clădiri principale de depozitare de aproximativ 90.000 metri pătrați suprafață totală și 46.000 metri pătrați de platforme logistice externe. Investiția totală se ridică la suma de 37 de milioane de euro, iar pentru prima parte a proiectului a fost contractată o finanțare de la EximBank.
A doua parte a proiectului logistic urmează să fie realizată în cursul anului 2019 și are nevoie de o investiție de aproximativ 15 milioane de euro. De curând, omul de afaceri a decis și chiar a realizat o majorare de capital de 1,2 milioane de lei la compania proprie de logistică și distribuție.
Încă o realizare bifată de Dan Ostahie în 2018 a fost crearea unui joint-venture cu taiwanezii Promate, producători ai unei game extinse de accesorii IT&C, care va distribui brandul în Europa Centrală și de Est. Pentru următorii 2-3 ani, omul de afaceri se așteaptă la o cifră de afaceri pentru Promate Europe de aproximativ 15 milioane de euro și la un rulaj de până la 50 de milioane de euro în următorii 5 ani.
Cum a început totul
Dan Ostahie a avut curajul să pornească în 1991 un proiect de afaceri pe care l-a dezvoltat în timp şi a rezistat concurenţei sau crizei. Născut în Piatra Neamţ, Dan Ostahie a absolvit liceul Petru Rareș, iar Revoluţia din 1989 l-a prins la Bucureşti, în timpul studiilor la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii pe care a absolvit-o în 1991.
În mai multe interviuri acordate de-a lungul timpului, cunoscutul om de afaceri a dezvăluit că anul 1991 a reprezentat startul său în afaceri după ce, în toamna acelui an, a început activitatea de reparaţii de televizoare împreună cu sora sa, soţul ei şi câţiva prieteni politehnişti.
În condiţiile unei pieţe avide de aparate electrocasnice, şi mai ales de televizoare color, după anii de comunism, antreprenorul a găsit oportunitatea perfectă pentru o afacere în domeniu. Mai precis, la acea vreme, televizoarele se vindeau în magazine laolaltă cu produse de confecţie sau alte bunuri, iar Ostahie a sesizat această ocazie de a-și dezvolta afacerea.
Însă momentul decisiv pentru business-ul său l-a reprezentat o călătorie în Elveţia, în care a reuşit să încheie un contract cu o companie specializată în buy-back şi recuperarea de televizoare. A împrumutat apoi suma de 10.000 de dolari de la o bancă pentru care a garantat chiar cu casa părinţilor săi, şi a adus un prim transport cu televizoare la mâna a doua din Elveţia. Televizoarele erau apoi reparate într-un depozit de 500 de metri pătrați, iar acestea se vindeau ulterior ca pâinea caldă în magazinele de tip consignaţie. Mai târziu, reţeaua de magazine Altex s-a dezvoltat la nivel național.
10 milioane euro este profitul net înregistrat în 2017 de Altex
Articol apărut în Top 100 antreprenori, anuar lansat în luna decembrie 2018, care se găsește la punctele de difuzare a presei și în rețeaua Inmedio.
Puteți comanda Top 100 antreprenori, printr-un mail la adresa office@banii.net, în care să specificați adresa și numărul de exemplare dorite. Prețul unui exemplar este de 25 de lei.
