Florin (61 de ani) și Măriuca Talpeş (55 de ani) au creat cel mai puternic brand românesc din IT, soluțiile de securitate cibernetică Bitdefender. Aceste soluţii produse de compania românească Bitdefender se clasează pe primele locuri în topuri la nivelul mondial în testele de specialitate. În decembrie 2017 compania a fost evaluată la 600 de milioane de dolari, după ce fondul de investiții Vitruvian Partners a achiziționat o participație de 30% din companie de la un alt fond de investiții, Axxess Capital.
Și-au început afacerea în 1990, fără experiența antreprenoriatului, când România nu cunoștea încă ce înseamnă o firmă privată. Într-un interviu acordat postului de televiziune BBC, Măriuca Talpeș a mărturisit că această decizie, riscantă la acea vreme, de a deveni „particular” nu a fost deloc susținută de familiile lor. „Mama mi-a spus: Ești nebună!”, a declarat ea în interviul acordat BBC. Tatăl ei, actor, a fost singurul susținător și primul investitor. Acesta i-a dat 300 de dolari pentru a-şi începe aventura.
Compania creată se numea Softwin, și furniza software și servicii companiilor din Occident. Primul client dar și prima lecție de capitalism au venit din Franța. A fost greu să facă tranziția de la stilul comunist în care nu existau negocieri privind calitatea unui produs, la stilul occidental al economiei de piață, unde nevoile clientului sunt pe primul loc. A urmat al doilea client, tot din Vest, care avea nevoie ca echipa din România să repare un joc de tenis pe calculator. „Se străduiau să facă mingea să meargă fluid. Am rezolvat-o în noaptea următoare şi în două zile am fost la ei cu soluţia”, își amintește Florin Talpeș. În 2001, AVX s-a transformat în mai popularul „Bitdefender”, cu o creştere impulsionată de popularitatea internetului și de recenzii pozitive şi recomandări verbale. Astăzi, Bitdefender are peste 500 de milioane de clienți în toată lumea. De câțiva ani, Măriuca Talpeș a lansat și conduce Intuitext, divizia de software educaţional a grupului Bitdefender. Intuitext deține portalul didactic.ro, dedicat cadrelor didactice din România, și portalul olimpiade.ro, unde elevii și profesorii pot găsi informaţii despre competiţiile şcolare şi pot face schimb de impresii despre concursuri.
Expansiunea globală
Astăzi, compania se concentrează pe extinderea pe piețele internaționale. În toamna anului 2018, Bitdefender a preluat și partenerul de pe piața australiană, compania SMS eTech, achiziție care întărește poziția companiei în regiunea Asia-Pacific prin crearea subsidiarei proprii Bitdefender Australia. De altfel, Bitdefender și-a stabilit în mod direct prezența locală prin deschiderea unui birou în Melbourne, primul al companiei în această regiune a lumii. Tot în 2018, la sfârșitul lunii octombrie, Bitdefender a cumpărat și compania olandeză RedSocks Security BV, prima companie de tehnologie cumpărată până acum de producătorul de soluții de securitate cibernetică. Parte din strategia de fuziuni și achiziții a Bitdefender, investiția extinde portofoliul de soluții în zona de securitate a rețelelor și de monitorizare a amenințărilor informatice complexe. Compania RedSocks Security este specializată în detectarea automată de incidente și de trafic suspect la nivelul rețelei și în combaterea criminalității informatice. Astfel, Bitdefender a înființat un birou și în Olanda. În prezent, Bitdefender și-a stabilit prezența locală în SUA, Franța, Germania, Danemarca, Spania, Italia, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite, Suedia, Canada, Australia și Olanda.
Datele contabile raportate de Bitdefender în 2017 arată o cifră de afaceri de 591,8 milioane de lei, un profit net de 28,4 milioane de lei și exporturi totale în valoare de 578 milioane de lei. Potrivit informațiilor furnizate de companie, vânzările Bitdefender către mari companii s-au triplat în ultimii trei ani, iar numărul angajaților s-a dublat până la 1.600, dintre care 1.350 în România și 250 în birourile din străinătate.