Unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori ai României, Viorel Cataramă s-a lansat în business în 1990, când a înființat Elvila. De altfel, numele lui se identifică ușor cu brandul de mobilă Elvila, puțini fiind cei care știu că antreprenorul este și unul dintre fondatorii instituției de credit Libra Bank, de unde a ales, mai apoi, să se retragă.
Înainte de a porni pe cont propriu, Viorel Cataramă a lucrat ca angajat la Technoforest Export, una dintre cele mai mari companii din România din timpul comunismului, exportatoare de mobilă. Experiența pe care Cataramă a acumulat-o aici l-a recomandat pentru un post mult mai bine cotat într-o companie străină, acela de director de export pentru Europa de Est.
Antreprenorul a pus cap la cap toate lecțiile învățate, Elvila devenind, în timp, unul dintre cele mai cunoscute nume pe segmentul de mobilă, cu mai multe fabrici și mii de angajați în perioada de glorie.
Ulterior, pe fondul scăderii vânzărilor în magazinele proprii, dar și din cauza crizei care a destabilizat exportul, numărul acestora a fost redus. Desigur, au fost și perioade de scăderi, cu ani în care a ieșit pe minus, dar, chiar și așa, compania a fost adusă până într-un punct în care, la începutul anului 2018, a fost listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București. În cifre, compania a ajuns la afaceri de 24,25 milioane de lei, în primele șase luni din 2018, cu 10% mai puțin față de 2017.
Viorel Cataramă mărturisește că este un politician devenit antreprenor. Își amintește că în liceu și-a întrebat mama cât trebuie să înveți ca să ajungi ministru, iar aceasta nu a știut să îi răspundă. Imediat după Revoluție primul pas a fost să își pună în practică aspirațiile liberale și a ajuns la Radu Câmpeanu care l-a înscris în PNL. ”În 1991 am devenit ministrul Comerțului Interior și al Turismului”, povestește acesta. Astăzi, Viorel Cataramă are propriul partid și își dorește să devină președintele României, promițând o abordare capitalistă și orientată către antreprenori.
Articol apărut în Top 100 antreprenori, anuar lansat în luna decembrie 2018, care se găsește la punctele de difuzare a presei și în rețeaua Inmedio.
