Îmi
place să cred că sunt patriot. Aşa, la prima strigare, pe oricine ai întreba, o
să ţi-o afirme sus şi tare, fără dubii, fără reflecţii filosofice – Da,sunt
patriot! De la vorbe la fapte e însă un drum lung. Dacă eşti patriot, nu ai să
o afli cu adevărat decât...
Antreprenoriatul românesc a căpătat amploare în ultimii ani, ceea ce ne arată că economia românească a început să se maturizeze. Antreprenorii sunt cei care „dau ora exactă“ în economie, deoarece ei identifică oportunitățile de business, găsesc soluții pentru depășirea dificultăților, creează locuri de muncă și sunt...
În
România ultimilor 30 de ani, antreprenoriatul a evoluat spectaculos, la fel ca
și mediul economic în care s-a manifestat. Să ne aducem aminte, în câteva
cuvinte, care a fost contextul.
Economia
românească s-a fărâmițat în perioada de după 1990 până în 2000, la fel ca în
toate...
Scârbit.
Scârbit de presa făcută astăzi de mulți colegi. Senzaționalul și fuga după
rating sau titlurile bombastice au ajuns să facă agenda zilei. Nu e normal. Nu
asta am învățat la școală. Și nu asta mă reprezintă. La începutul lunii
trecute, la târgul INDAGRA de la Romexpo, o colegă de la...











