O afacere are nevoie de comunicare. Reclama și comunicarea sunt sufletul comerțului! Nu o faci corect, toată afacerea ar putea fi în van!
Astăzi, suntem supuși la sute sau chiar mii de reclame în fiecare zi: online, tv, radio, Facebook și telefon. În acest context devine o provocare să găsești canalele potrivite pentru a-ți distribui mesajul, produsele sau serviciile, pentru a comunica cu clienții sau pur și simplu pentru a-i fideliza.
Mesajul trebuie să fie original, să atingă nevoile pieței. Bugetele de marketing diferă de la companie la companie și asta este ceva normal. Coca Cola investește sume exorbitante în publicitate, la fel și McDonald’s. Asta, deși sunt cunoscuți, deci teoreticnu au nevoie de reclamă. Dar, au trecut vremurile când îți făceai reclamă doar ca să știe lumea de tine și să aduci mai mulți clienți.
Acum este vorba de mult mai mult: prestigiu, fidelizare, comunitate de clienți. Reclama este o modalitate de a comunica cu clienții tăi, de a-i ține la curent cu ce e nou în business-ul pe care-l conduci. Dacă ai lansat un nou produs sau ai mai deschis un magazin, e bine să-l informezi pe clientul tău să știe ce să cumpere și de unde poate cumpăra. Și poți face asta întrun mod amuzant și prietenos, printr-o reclamă! Comunicarea este nemaipomenită pentru a-ți crea și menține loialitatea față de brand.
Prin crearea unui mesaj corect, antreprenorul poate transmite clienților care sunt principiile și valorile, iar dacă aceștia se identifică cu ele, atunci poți câștiga clienți fideli. Așadar, dacă ai făcut mai mulți clienți mulțumiți, dacă te-ai implicat într-un nou proiect al comunității sau ai primit un nou premiu, toate aceste lucruri sunt numai bune de spus clienților tăi pentru că îți creează o imagine pozitivă.
Oamenii au o nevoie acută de a aparține unei comunități, de a face parte dintr-un grup, de a fi acceptați, iar dacă tu reușești să le trezești un sentiment de încredere și de familiaritate printr-o comunicare corectă, atunci cu siguranță vor veni și vor rămâne în grupul tău, adică vor crește business-ul tău.
Acest articol a apărut în anuarul „100 Cei mai buni Antreprenori”, ediția 2020, disponibil în rețeaua InMedio.