Înființată în anul 2007 de către Ioan Iacob și Radu Constantinescu, QUALITANCE a făcut încă un pas din strategia de extindere pe piața internațională de tehnologie, inovație și inteligență artificială: a încheiat cu succes o ofertă de obligațiuni corporative, intermediată de Tradeville, suma totală a subscrierilor ajungând la 1,5 milioane de euro. Oferta a fost închisă anticipat, în urma interesului ridicat din partea investitorilor, fiind suprasubscrisă încă din prima zi.
Oferta a marcat și o inovație la nivelul plasamentelor private de obligațiuni corporative din România, fiind prima ofertă desfășurată prin sistemul BVB în care s-a folosit un sistem de tip „licitație olandeză”, prin care s-a determinat nivelul optim al ratei cuponului obligațiunilor. Astfel, această rată a dobânzii a fost stabilită prin licitație la un nivel care să echilibreze cât mai bine interesul investitorilor și pe cel al emitentului.
Obligațiunile au o valoare nominală de 500 EUR, o scadență de 3 ani și o dobândă fixă de 5% pe an, plătibilă semestrial, cu posibilitatea de rambursare anticipată.
“QUALITANCE este compania care definește alături de clienții săi viitorul în domeniile lor de activitate. Le mulțumim investitorilor pentru încredere și pentru că au înțeles că paradigma pe care QUALITANCE a creat-o – „Business 5.0″ – va genera valoare printr-o dezvoltare accelerată. Ne propunem să continuăm extinderea internațională, cu o prezență accentuată în Europa, dar și dezvoltarea propriilor platforme de tehnologie. Planurile QUALITANCE pe următorii 3 ani prioritizează investițiile în zona de creștere și dezvoltare a structurii actuale – a echipei, a prezenței internaționale prin entități noi sau chiar achiziții, precum și a portofoliului de clienți alături de care să desfășurăm proiecte complexe de transformare digitală, folosind în special Inteligența Artificială și Machine Learning”, a declarat Radu Constantinescu, co-fondator și managing partner, QUALITANCE.
Finanțarea va fi folosită de QUALITANCE pentru a-și continua atât expansiunea pe plan internațional, prin creșterea echipei și eventuale achiziții, cât și extinderea portofoliului de clienți. Anul acesta, compania a deschis subsidiare noi la New York și Londra și și-a extins biroul din Sydney, unde derulează proiecte de inovație și transformare digitală.
În perioada 2016 – 2018, QUALITANCE a înregistrat creșteri anuale de peste 36% ale cifrei de afaceri. La sfârșitul anului 2018, societatea înregistra un avans de 36,1% față de anul precedent, în timp ce în 2017, era în creștere cu 37,6% față de 2016. Compania a fost înființată în 2007 și are aproximativ 200 de angajați în birourile din București, San Francisco, New York, Londra și Sydney. Printre clienții QUALITANCE se numără brand-uri precum Ford, Virgin, IKEA, Deutsche Telekom, Johnson & Johnson sau News Corp.
QUALITANCE a fost desemnată de către Financial Times 1000, Deloitte Technology Fast 50 Central Europe și de Inc.5000 Europe drept una dintre companiile de tehnologie cu cea mai rapidă creștere a veniturilor. În 2017, QUALITANCE a primit titlul de Compania Anului din partea Asociației Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS). În 2018, Bursa de Valori București i-a oferit premiul Made in Romania, fiind considerată a fi una dintre companiile care vor contribui la creșterea economiei naționale.