Filosofie de business

0

Gheorghe Iaciu este absolvent de Politehnică, a urmat chiar și un program doctoral, dar și-a continuat studiile cu două MBA-uri, unul luat în Statele Unite ale Americii și un altul în țară. În timp ce alții își foloseau timpul doar pentru a face bani, el a ales să acumuleze cunoștiințe solide.

Chiar dacă, pe termen scurt, a avut de pierdut, când s-a apucat serios de antreprenoriat studiile l-au ajutat enorm. Analizase modele de succes din cea mai putenică economie a lumii, putea să urmărească ușor evoluțiile financiare și știa ce înseamnă cultura organizațională.

Cu alte cuvinte, câștigase o bază teoretică puternică care i-a oferit, de-a lungul timpului, un mare avantaj competitiv pe piața românească. Așa se explică modul în care a reușit să-și crească cele două businessuri importante, dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor și Expo Market Doraly.

Tot educația și-a pus amprenta și pe filosofia lui de business. Mulți antreprenori români sunt obsedați de control și fac de multe ori micromanagement, chiar dacă conduc companii gigant. În schimb, Iaciu a preluat un model occidental: și-a angajat executivi de top, care conduc operațiunile de zi cu zi, iar el vine numai cu direcțiile strategice și cu partea de analiză/evaluare.

Afaceri de top

Cea mai dinamică companie deținută de Gheorghe Iaciu este centrul comercial Doraly Expo Market din Afumaţi, la care omul de afacere are o participaţie de 50%. Acum doi ani, centrul a început un proces de repoziţionare către comerţul de tip cash&carry, retail şi logistic şi a investit 6 milioane euro în dezvoltarea a două noi pavilioane.

În 2017, s-a demarat un nou program investiţional, în valoare de 15 mil. euro. Acesta se derulează până în 2020 şi are ca obiectiv extinderea suprafeţei comerciale a proiectului. În ultimul timp, după consolidarea echipei de management și investiții uriașe în partea de IT și programare, Doraly beneficiază de o platformă online performantă, urmărind încă de la început conceptul de marketplace.

Astfel, comercianții din incinta centrului comercial, dar nu numai, au oportunitatea de a-și comercializa produsele online, fiind oferită toată logistica necesară.

Momentul marilor proiecte

O companie la fel de importantă din portofoliul omului de afaceri Gheorghe Iaciu este dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor, din care a ajuns să deţină 49,48%. Compania a vândut case şi apartamente în valoare de 62,2 milioane de lei în primele nouă luni din 2018.

Rezultatele arată extrem de bine dacă ne gândim că Impact a fost la un pas de faliment, doar implicarea și priceperea antreprenorului reușind să salveze compania de la dispariție. De altfel, investitorul a observat din timp evoluția sectorului rezidențial și a achiziționat mai multe terenuri în zone foarte bune din București. Acestea se adaugă unui portofoliu bogat, pe care sunt gândite proiecte extrem de interesante.

Totuși, cel mai important este ansamblul Greenfield din Pădurea Băneasa. Acesta este cel mai mare proiect rezidenţial dezvoltat în sectorul 1 și are în prezent peste 4.500 de rezidenţi. Complexul va include şi centrul comercial Greenfield Plaza, cu o suprafaţă de 10.400 mp.

De curând, un alt proiect începe să rivalizeze cu acesta. Dezvoltat pe un teren de 22.500 de metri pătrați, Luxuria Domenii Residence va include 630 de apartamente de lux. Ansamblul este amplasat în zona Expoziţiei.

Pe lângă marile afaceri din zona Capitalei, Iaciu mai deţine şi clădirea Moldova Center din Iaşi, un fost mall transformat în imobil de birouri, precum şi pachetul majoritar de acțiuni la Doraly Mall Constanţa.

Articol apărut în Top 100 antreprenori, anuar lansat în luna decembrie 2018, care se găsește la punctele de difuzare a presei și în rețeaua Inmedio.

Puteți comanda Top 100 antreprenori, printr-un mail la adresa office@banii.net, în care să specificați adresa și numărul de exemplare dorite. Prețul unui exemplar este de 25 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here